VIDEO** Ce portar a adus Porumboiu! Golul de la 80 de metri reușit de cel care vine să ‘închidă’ poarta Vasluiului

VIDEO** Ce portar a adus Porumboiu! Golul de la 80 de metri reușit de cel care vine să 'închidă' poarta Vasluiului
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Emilian Dolha nu s-a înțeles cu clubul lui Porumboiu în vederea unui transfer, Vasluiul s-a reorientat către Spania, acolo unde l-a găsit pe viitorul goalkeeper al echipei: David Cobeno Iglesias.

Portarul în vârstă de 30 de ani a fost căpitanul celor de la Rayo Vallecano în sezonul recent încheiat. Cobeno a mai jucat la echipele B și C ale Realului din Madrid, dar are în palmares și o cupă UEFA, cu Sevilla, în sezonul 2006-2007.

Unul dintre momentele care l-au propulsat pe Cobeno pe prima pagină a cotidianelor de sport s-a consumat în sezonul 2008-2009, atunci când a reușit să înscrie un gol în poarta celor de la Elche, cu o degajare din propriul careu de 16 metri. La finalul acelui sezon, portarul celor de la Rayo a primit trofeul Zamora pentru divizia secundă din Spania, titlu ce se acordă celui mai valoros portar la finalul campionatului, în urma unei statistici bazate pe raportul între numărul de jocuri în care a evoluat și numărul de goluri primite în acestea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta soție a artistului apare…
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta…
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea substanță nu avea ce să caute în corpul ei”. Totul a ieșit la iveală abia acum: „Sunt multe secrete în familia noastră”
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea…
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
O companie uriaşă a renăscut un club de mare tradiţie din fotbalul românesc. Echipa are din nou probleme financiare şi cere sprijinul politicului
O companie uriaşă a renăscut un club de mare tradiţie din fotbalul românesc. Echipa are din nou probleme financiare şi…
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii de euro
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii…
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ilegal prin lege. Românii NU mai pot crește aceste animale. Decizia a venit azi, 22 octombrie
Ilegal prin lege. Românii NU mai pot crește aceste animale. Decizia a venit azi, 22 octombrie
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei doi
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei…
×